Arta fericirii

arta-fericirii-manual-de-viata_1_fullsizeDupa cum prezinta cei 2 autori Dalai Lama si Howard C. Cutler, aceasta publicatie nu este o carte ci un manual de viata. Asta pentru ca cei doi « prezinta cititorului o abordare sistematică pentru a dobândi fericirea şi a înfrânge inevitabilele piedici şi suferinţe ale vieţii. Abordarea combină şi integrează cele mai bune concepte ale Orientului şi Occidentului – pe de o parte, ştiinţa şi psihologia occidentale, iar pe de alta, principiile şi practicile budiste.

Scopul a fost de-a le împărtăşi şi altora convingerea că oricine poate face multe pentru a fi mai fericit în viaţă şi, lucru şi mai important, să atragă atenţia asupra resurselor enorme pe care le are la dispoziţie fiecare. Având în vedere aceste scopuri centrale, principala direcţie a cărţii a fost explorarea unor căi şi moduri de-a ajunge, fiecare, la o viaţă mai fericită şi mai mulţumită.

La temelia tuturor metodelor lui Dalai Lama se află un set de convingeri esenţiale, pe care se clădesc toate acţiunile lui: credinţa în blândeţea şi bunătatea fundamentale ale tuturor oamenilor, credinţa în însemnătatea compasiunii, credinţa în principiul amabilităţii şi senzaţia de comuniune cu toate fiinţele vii.

Dacă există în Arta fericirii un singur principiu fundamental cu cele mai mari şanse de a aduce o contribuţie importantă la noua ştiinţă a fericirii este acesta: fericirea personală este legată inseparabil de bunătate, de compasiune şi de grija faţă de ceilalţi. Relaţia funcţionează în ambele sensuri: prin mai multă fericire ajungem la mai multă compasiune, iar prin mai multă compasiune ajungem la mai multă fericire.

 Da, e posibil să atingem fericirea, dar nu e un lucru uşor. Fericirea are multe niveluri: bogăţia, satisfacţia lumească, spiritualitatea şi iluminarea. Împreună, aceste patru aspecte cuprind în întregime aspiraţia către fericire a individului. Scopul vieţii noastre este căutarea fericirii. „ ( Howard C. Cutler )

Am extras aceste paragrafe care explica foarte bine ideea acestui manual pentru ca nu cred ca eu as fi reusit sa va transmit mai bine esenta decat a facut-o insasi autorul. Ce urmeaza sa fac eu, este sa incerc sa realizez cate un articol pentru fiecare din cele 5 parti ale cartii, parti care sunt extrem de complexe si care cuprind adevaruri si rationamente exemplificate prin diferite experiente sau studii concrete care le intaresc astfel veridicitatea. Este o lectura pentru oricine, cu un vocabular pe intelesul tuturor, cu idei si principii care-ti ridica semne de intrebare si care te motiveaza sa pleci in cautarea fericirii…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s