Dor de tati…

10365877_338168366363974_6391139910119308831_nIn incercarea de-a-mi recupera amintirile, povestile, taririle si experientele de pana acum pentru a le pune pe toate intr-un loc, am inceput sa caut pe facebook postari de-ale mele mai vechi si am dat de urmatoarea care mi-a dat de gandit:

„Coincidenta sau nu, la aproape 2 ani de la tragedie, David s-a trezit in dimineata asta foarte bucuros.. ” Mami..am avut un vis…n-o sa-ti vina sa crezi ce am putut visa..” – ma asteptam la o gramada de lucruri si l-am intrebat simplu ” CE? ” el, cu ochii stralucind si cuprinzandu-ma in brate mi-a zis: ” am visat ca am fost in cer si m-am intalnit cu tati…arata la fel cum il stiam eu…am fugit catre el si cand m-a vazut a strigat asa cum faci si tu cand ne vedem….DAVID!!!… l-am strans si eu tare in brate si i-am zis ca mi-a fost dor de el…n-a durat mult visul…dar i-am vazut ochii si era fericit ca m-a vazut!! „

Acum, stau si ma gandesc ca mai sunt multi copii care nu au cum sa-si petreaca timpul cu taticul lor pentru ca acesta nu mai e in viata iar in acest caz durerea, tristetea si dorul sunt coplesitoare, insa solutii nu prea sunt…

Atentia mea se indreapta insa catre acei copii care au taticii in viata dar totusi sunt lipsiti de afectiunea, de timpul si dragostea lor. Si nu..nu ma refer neaparat la acele familii care se straduiesc din greu sa ramana impreuna si sa le ofere copiiilor ce pot mai bun, chiar cu pretul de-a-i neglija uneori,  ci ma refer la acele familii care se destrama si uita complet de copii. Ma refer la acei tati in special care asteapta ca legea sa le spuna cand si cat sa-si vada copiii, care asteapta ca statul sa decida cat sa plateasca pensie alimentara si care nu fac niciun efort sa cladeasca o relatie cu copiii lor pentru ca orgoliul, mandria, egoismul si propria persoana sunt mai presus decat propriul copil.

In aceste cazuri, solutii sunt dar din pacate prea putini sunt dispusi sa le accepte si sa se gandeasca la impactul enorm pe care il are lipsa lor din educatia si dezvoltarea copiiilor lor sau la serile in care copiii adorm cu gandul la ei, insetati dupa dragoste si nutrind dupa o imbratisare. Viata e grea, n-a zis nimeni ca ar trebui sa fie usoara, dar nu inteleg de ce uneori noi suntem cei care o facem si mai grea, atat pe a noastra, cat si pe a celor dragi noua….

Daca si tu esti intr-o asemenea situatie si ti-ai neglijat copilul/copiii pana acum, as vrea sa te rog sa iti pui aceste 2 intrebari:

  • Oare cat de mult contribui eu la nefericirea si la insuccesul copilului meu?
  • Ce ar trebui sa fac astfel incat copilul meu sa fie mandru cu si de mine?

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s