Ideea e samanta care sta la baza rezultatelor noastre

seminte-coverAs vrea sa va provoc sa va ganditi la cateva idei care v-au trecut prin minte in ultima perioada. Fie ca vorbim de idei privind locul de munca, viata de familie, hobiuri sau afaceri, incercati sa va amintiti acele idei care pe moment v-au facut sa tresariti si sa visati cu ochii deschisi, dar pe care apoi le-ati dat uitarii sau ati renuntat la ele.

Unul din mentorii mei, Bob Proctor, vorbeste foarte mult despre importanta unei idei. De la el am invatat ca tot ce noi putem vedea cu ochiul liber, toate inventiile si lucrurile care ne inconjoara, sunt duplicate si asta pentru ca ele au fost mai intai o idee in mintea cuiva. Scaunul pe care sedem a fost mai intai o idee, casa in care locuim a fost mai intai o idee si inclusiv cariera noastra, toate au fost mai intai proiectate in minte cu ajutorul gandurilor.

Acum, ideile vin in mintea noastra in momente de inspiratie – ( inspiratie = in spirit ) si daca nu avem grija de ele, nu credem in ele si nu le prelucram, acestea dispar la fel de repede cum au aparut. Eu as spune ca ideile sunt daruri de la Dumnezeu, pentru ca reprezinta oportunitati. Fiecare idee in parte reprezinta o posibilitate de-a ne imbunatati viata/caracterul, insa: visul e gratuit iar calatoria presupune sacrificii. Cu alte cuvinte, noi primim in dar o idee, e gratis, insa daca vrem ca acea idee sa prinda viata in realitate, trebuie sa incepem sa depunem efort, sa actionam si sa facem sacrificii.

In cartea sa: « Cum gandeste omul » , James Allen compara procesul creator al mintii noastre cu gradinaritul: « Mintea omului poate fi asemuita cu o gradina care poate fi cultivata inteligent sau lasata sa cada in paragina; dar fie cultivata, fie neglijata, ea trebuie sa dea, si va da, roade. Daca in pamant nu se planteaza seminte folositoare, atunci vor cadea o puzderie de seminte nefolositoare, de buruieni, care vor continua sa se inmulteasca. Intocmai cum un gradinar isi cultiva bucata de pamant, plivind-o de buruieni si crescand florile si fructele de care are nevoie, la fel omul isi poate ingriji gradina mintii, plivind ca pe buruieni toate gandurile gresite, nefolositoare si impure, si cultivand intru perfectiune florile si fructele gandurilor drepte, folositoare si pure. Urmand acest proces, omul descopera mai devreme sau mai tarziu ca este maestru gradinar al sufletului sau, conducatorul propriei vieti. De asemenea, descopera in el insusi defectele gandirii si intelege, cu acuratete crescanda, cum fortele gandirii si elementele mentale opereaza in formarea caracterului, circumstantelor si destinului. «

Conform celor de mai sus, asadar, noi suntem cei responsabili de reusitele sau esecurile din viata noastra. Secretul consta in constientizarea mecanismului creator din interiorul nostru, pentru a-l programa sa lucreze in favoarea si nu impotriva noastra. Procesul nu este unul simplu si implica intrebuintarea corecta a celor 6 facultati intelectuale cu care Dumnezeu ne-a inzestrat : imaginatia, intuitia, memoria, vointa, perceptia si ratiunea, insa cu rabdare si exercitiu, putem deveni adevarati maestri.

Sunt fascinata de felul in care functioneaza mintea, de puterea subconstientului si de importanta gandurilor dar mai ales de procesul creator care se afla in noi si care ne da posibiltatea sa transformam orice idee in realitate. Ideile sunt cele care au schimbat si vor schimba lumea, iar daca noi nu le dam viata, nu ne dam nici noua sansa sa ne dezvoltam!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s